sâmbătă, 31 octombrie 2009

DORINŢE ... NEÎMPLINITE

Bună seara,

Astăzi aş putea zice mi s-a împlinit o dorinţă care de mult mi-o pusesem spre împlinire şi care acum mi-aş fi dorit să nu se fi împlinit. Iată că de mai multe zile mă tot stresează o gagică, cică e anul I la Medicină, să fac sex cu ea. Nu ştiu dacă este vorba despre o glumă foarte proastă - motiv pentru care ar fi trebuit să apelez la miliţie dar nu aveam bază legală evidentă, probabil hărţuire sexuală - fie este vorba chiar de un caz real, însă înclin să cred că e o glumă foarte proastă, ceea ce îi agravează prognosticul în ochii mei. Oricum am fost şocat de dezinvoltura şi francheţea cu care am fost abordat şi pot zice ... wow!!! cum au ajuns femeile în ziua de astăzi...să umble moarte, fierte după plăcerile "cărnii". Ca să nu mai zic cât de murdar mi s-a vorbit, faptul că am fost profund lezat în adâncul intimităţii şi al libertăţii mele, ar fi trebuit să mă adresez "organelor abilitate"
aşa cum a făcut odinioară un coleg de-al meu la o "glumă nevinovată". Oricum am ales să ignor doritoarea de senzaţii tari, asta după numeroase şi repetate încercări de a o convinge că "sexul" şi "ştromeleagul" întocmai ca "porumbul românesc" nu sunt chiar atuurile mele în efemera-mi existenţă. Probabil că pe vrun neiniţiat în "ale amorului" l-ar fi tentat, însă aş sfătui pe orişicine să aibă mareee grijă pe viitor ce scoate din gură şi cu cine se înhăitează, "să nu pună botu" la orice piţipoancă virtuală ca să nu se trezească victima vrunei infracţiuni cu "tâlc". Chiar şi într-o relaţie cu cine ştie ce damă / domnişoară de familie bună dacă ceva merge prost iar respectiva are intenţii vindicative poţi să ajungi în faţa instanţei cu acuzaţia de hărţuire sexuală. Şi să nu credeţi că nu se poate, că Dvs nu i-aţi făcut nimic...Avocaţii sunt foarte deştepţi!! Şi în afară de asta,
dacă "femeia" este deşteaptă, pune pe hooker-iţe de-ale ei să depună mărturii false şi concordante... numai o minte agilă a judecătorilor poate să discearnă între o eroare judiciară şi o judecată dreaptă. Drept urmare, cariera şi imaginea Dvs ar avea enorm de suferit pentru mulţi ani...

Aşă că... fiţi numai ochi şi urechi!!!Şi puneţi-vă mintea la contribuţie puţin!

Salutare,
Marele "gigălău"

joi, 29 octombrie 2009

SEMNELE DE CARE PUTEM SĂ ŢINEM CONT

Nu o dată poate aţi simţit anumite semne (vibraţii , tremurături ale muşchilor anumitor părţi ale corpului şi v-aţi întrebat ce reprezintă aceste semne în viaţa voastră . Corpul uman are capacitatea de a atenţiona atunci când urmează să se întâmple anumite lucruri plăcute sau neplăcute cu persoana în cauză . Iată câteca din aceste senme pe care perşii le-au studiat de-a lungul anilor .



Chica de se va clătina – La oaste vei merge şi te vei reîntoarce în pace

Tâmpla capului de-a dreapta de se va bate – Judecător vei ieşi

Tâmpla stângă de se va clatina – Veselie vei avea

Grumazul dinapoi de se va clăti – Mulţi ţi se va închin ţie

Fruntea de se va bate –De o stire neplăcută te vei întrista

Fruntea între ochi de se va bate –Într-o cale vei merge şi neplăceri vei avea

Tâmpla deasupra ochiului drept de se va bate – O faptă bună vei face

Tâmpla deasupra ochiului stâng de se va bate – Un lucru vei duce la îndeplinire

Urechea dreaptă de se va bate – O năutate plăcută ai să auzi

Urechea stângă de se va bate – Vorge vrele vei auzi

Urechea dreaptă de se va bate dinăuntru –De o ştire rea te vei întrista

Urechea stângă de se va bate dinăuntru –Saţiu de bucate bune spune

Ochiul drept de se va bate –Planul tău îl vei duce la îndeplinire

Ochiul stâng şi sprânceana stângă de se va bate amândouă deodată –O mânie repede arată ce va trece în curând

Coada ochiului drept de se va bate – dobândă vei avea

Coada ochiului stâng de se va bate Voie rea , ceartă o să ai

Geana stângă deasupra ochiului de se va bate –Neînţelegere însemnează

Părul genii deasupra la ochiul drept de se va bate – Veselie vei avea

Părul genii de se va bate – Un oaspete îţi va veni

Părul genii la ochiul stâng de dedesupt de se va bate – De un om însemnat vei fi lăudat

Grumazul de ambele părţi de se va bate –Dobândă vei avea de un lucru

Umărul drept de se va bate – Însemnează sănătate şi îndemn spre lucru bun

Umărul stâng de se va bate – Mare supărare de la unul din cei mai buni amici ai tăi

Cotul drept de se va bate –Pe un răuvoitor vei învinge

Cotul stâng de se va bate – În o afacere vei ieşi mai mare decât alţii

Lumina ochiului drept de se va bate –Saţiu de pâine însemnează

Împrejurul ochiului stâng de se va bate –Veselie arată

Lumina ochiului stâng de se va bate –Vei auzi cuvinte rele

Nasul peste tot de se va bate – Înaintare arată

Umărul obrazului drept de se va bate –Vorbe de mare întristare ai să auzi

Umărul obrazului stâng de se va bate –Vei fi asuprit de oameni răi

Mâna dreaptă deasupra de se va bate –Dobândă vei avea

Mâna stângă de se va bate –De mulţi vei fi lăudat

Degetul cel mare de la mâna dreaptă de se va bate Ce vei cere de la Dumnezeu îţi va da

Degetul al doilea de se va bate –Vorbe rele ai să auzi

Degetul al treilea de se va bate –Te vei bucura de un lucru bun

Degetul al patrulea de se va bate –O ştire rea ai să primeşti

Degetul cel mic de se va bate – O veste rea vei auzi şi va dovedi a fi o minciună

Buza deasupra de se va bate –Oaspeţi străini îţi va veni

Buza de jos de se va bate –Cunoscuţi de-ai tăi au să-ţi facă o bucurie

Buzele amândouă de se va bate –Cu nişte prieteni te vei întâlni

Barba de se va bate –Te vei întâlni cu mulţi oameni şi aceştia te vor vorbi de bine

Palma dreaptă de se va bate – Vei face un dar bine primit

Degetul cel mare de la mâna stângă de se va bate –Vei avea deaface cu un răuvoitor şi-l vei învinge

Degetul al doilea de se va bate –Te vei certa şi iarăşi te vei împăca cu cineva

Degetul al treilea de se va bate – O călătorie vei face

Degetul al patrulea de se va bate –O ştire plcută vei auzi

Degetul cel mic de se va bate – Bani vei dobândi şi-i vei cheltui încurând

Subsuoara dreaptă de se va bate –Voebe bune vei auzi şi te vei bucura de ele

Subsuara stângă de se va bate –Vorbe rele vei auzi dar încurând te vei scăpa de ele

Între spate de se va bate – Grijă multă o să ai

Spata dreaptă de se va bate –Vei scăpa de vorbele rele ale răuvoitorilor

Capul coastelor de se va bate – Vei avea o daună

Capul pieptului de jos de se va bate –Vei face u dar pentru sufletul tău

Capul pieptului sus de se va bate –Cu o femeie te vei săruta

Pieptul de se va bate – Un lucru bun vei dobândi

Inima de se va misca – Întristare însemnează

Ţâţa dreaptă de se va bate – Vei şedea mult la un loc

Ţâţa stângă de se va bate –Vei primi un dar de la cineva

Pântecele de-a stânga de se va bate –Mare lucru vei apuca

Pântecele de se va bate –Vei avea nişte bube ,de care ai să scapi curând

Buricul de se va bate –Onor vei dobândi şi acela are să-ţi fie folositor

Vintricelul de se va bate –Dobândă vei avea de la un domn

Coasta dreaptă de se va bate –Îţi vei căpăta u amic

Genunchiul drept de se va bate –n rău va da peste catul tău

Încheietura genunchiului drept de se va bate Cuvinte rele vei auzi şi te vei întrista

Încheietura genunchiului stâng de se va bate – te va vorbi cineva de bine

Vâna piciorului drept de se va bate –Te vei despărţi de un amic bun

Vâna piciorului stâng de se va bate –Un rău te va întâmpina

Glezna dreaptă de se va bate –Un bine vei avea

Glezna stângă de se va bate – Călătorie, grăire de bine

Sânge a -ţi curge din nara dreaptă –E bine

Sânge a-ţi curge din nara stângă – Întristare, boală, durere.



APĂRUTĂ ÎN 1942 DUPĂ O CĂRTICICĂ A INŢELEPŢILOR DIN PERSIA , CHALDEIA , EGIPT ŞI INDIA

duminică, 25 octombrie 2009

Discuţie asupra primelor descoperiri ale etiologiei ulcerului duodenal....

Se pare că primul care a descoperit pentru prima dată existenţa H. pylori nu este un român al timpurilor noastre dar nici al timpurilor de demult:

"Deşi identificată încă din anul 1875 de savanţi germani, care nu o pot creşte în condiţii de laborator, primul care o studiază mai în amănunt este doctorul Giulio Bizzozero, pentru ca în anul 1889 profesorul Walery Jaworski (Universitatea Jagellonă-Cracovia), care studia sedimentele rezultate în urma spălaturilor gastrice, să identifice aceste bacterii cu formă caracteristică de helix (pe care le numeşte Vibrio rugula), ca fiind responsabile de patogenitatea afecţiunilor gastrice. Observaţiile sale rămân în mare parte necunoscute pînă în anii 1980, ani în care patologul australian Robin Warren (1979) şi Barry Marshall (1981), reuşesc să izoleze bacteria de la nivelul stomacului, şi mai mult să o cultive în medii de cultură propice. Tot ei sunt cei care incriminează bacteria ca fiind răspunzătoare de infecţiile gastrice [2]"


(preluare Wikipedia.org, fără permisiune)


Mult succes la examenul de rezidenţiat!! Şi dacă nu luaţi nu fiţi supăraţi!! Plecaţi în străinătate şi scăpaţi astfel de diverse "neamuri" care nu v-ar aduce numai pagubă şi lacrimi pe aceste meleaguri!


Să fie primit,
Dr. R.I. mare "talent"

joi, 22 octombrie 2009

Culmea ironiei....

Trăim în Românica de astăzi cu beneficiile şi dezavantajele ei. Şi imediat cum "nenorocitul" de Dumnezău te naşte în această ţărişoară superbă este imposibil să nu te simţi ameninţat în vrun fel, chiar de cei care o dată se dădeau prietenii tăi dar în care brusc a dat "talentul pe dinafară", sau cel puţin umilit în vrun fel, încât această "cruce" nu mai duce la virtute ci mai degrabă la păcat. Că aşa mi-a făcut mie Domnul: de când mă ştiu nu am putut să evoluez din pricina unora foarte "talentaţi" din urbea mea natală. Aceşti "talentoşi"  nu mă suportă pe mine, pentru că eu nu am talent dar toate astea reuşesc în viaţă să-mi impun punctul de vedere şi am curajul necesar să nu fac vorbe pe sub mână pe la ore adormite, ci am curajul să dau pe faţă lucrurile şi gândurile aşa cum sunt ele. Culmea ironiei este că talentul nu mai vine din partea celor săraci, neajutoraţi şi originali, ci este acum apanajul "băieţilor de băieţi", "bazaţi" care se însoţesc acum numai de "oameni de valoare", "de clasă", "foarte deştepţi" şi "influenţi". Ce să mai...numai este talentul de odinioară originalitatea, ci acum şi artiştii ca şi alte clase "talentoase" ale acestei glume de societate în care trăim, au "foame de bani". Pianiştii de astăzi nu mai sunt orbiţi de talentul lui Bach şi a lui Beethoven de altădată, ci de şmenul "ghelabaliştilor" care stau toată ziua la "clape" sau la "acordion" făcând "cuconiţele" cu fuste scurte să "dea din buric". Aşa că putem zice "suntem pe val, frate!"... La noi în ţară se face foarte multă muzică şi din fiecare ce ştie să "hăndrălească" un instrument, dă "talentu pe dinafară".... aşa încât din aceste şcoli ies foarte mulţi talentoşi care le aduc multă "onoare" profesorilor lor şi mai ales lui Bach, Beethoven.. că pentru ei nu aceştia sunt modele de "talent" ci "mafioţii la care le merge mâna, care are şmenuri şi merge la curve".... şi stau cu "ţigarea" în gură ca dintr-un contralto să ajungă un tenor bas sau dracu mai ştie ce din ăia cu vocea "groasă"... Din aceşti absolvenţi de "zdrăncăneală" mulţi foarte mulţi aleg facultăţi a căror deontologie nu au nici în clin nici în mânecă cu  mentalitatea lor, dar în care se constată cu stupoare că dintr-o dată, din culmea mizeriei, "dă talentul pe dinafară", întocmai ca pasărea Phoenix. Aşa că i-aş sfătui pe aceşti "talentoşi" să-şi vadă de treaba lor şi să nu mă calce pe coadă, dacă vor să afle cum e să te pui cu dracu şi să nu mai scăpare!! Iar cui nu-i convine ce scriu, să ia două pastile de diazepam sau să se adreseze spitalelor de "Sihiatrie" că sunt slavă Domnului destule la noi în ţară! Cât despre piţipoanca de m-a făcut pe mine "pupincurist" acu mai mulţi ani i-aş zice: "Du-te fă la văgăuni!".... Aşa că Doamne, iartă-mă că sunt un păcătos, dar pentru că mi-ai adus pe ăştia pe cap care nu-mi dă tihnă nici măcar în somn şi pentru că nu-i "omori" tu Domane şi nu-i alungi măcar din viaţa mea, îmi pare rău dar penrtu mine personal este foarte greu să îndeplinesc poruncile Tale şi deci nu ai nici-un drept să mă arunci în flăcările iadului...!! Deh, de ar fi asta adevărată dar nu e... că Dumnezău zice că dă ploaia Sa şi peste "talentoşi" şi peste robii Lui... şi că trebuie să le "mâncăm talentu" la "cocalari" ca să ne mântuim şi să ajungem să ne frecăm nasu lângă Iisus.... Deh Doamne, de ce nu m-ai făcut tu înger pe mine? Că-i lucru straşnic şi foarte "onorant" de a-Ţi fi om în această lume şi .... în această mică şi preaiubită ţărişoară.


Doctor Medic,

"Să te duci la văgăuni, fă!" :)) :))

miercuri, 21 octombrie 2009

Despre un profesor care rar mai vezi astăzi: Dl Dr. Ciomu Naum!

Este vorba despre omul care m-a ajutat enorm în primii paşi ai carierei mele medicale. Se numeşte Dr. Ciomu. Da!! Acel medic de care şi-a bătut joc în mod nedrept opinia publică, ascunde în spatele acestei imagini de doi bai un om cu sufletul de cristal, care încă mai ţine la vechile şi onorabilele deziderate ale şcolii de odinioară ale profesorilor de Medicină. Un domn pasionat, care ştie să aprecieze efortul, care este imparţial, care nu ţine cont de "părinţii bazaţi" şi "pilangii" ai studenţilor Facultăţii de Medicină, un om modest şi totuşi de cea mai înaltă clasă şi deontologie profesională pe care l-am întâlnit până acum. Dr Ciomu este un anatomist desăvârşit, un doctor pasionat de meseria pe care o face, "drogat" de cunoaştere şi îmbunătăţire a propriilor performanţe intelectuale şi profesionale, un domn care ştie să îmbine umorul propriu cu seriozitatea făcându-se astfel permanent atractiv şi "interesant" la orele de curs şi lucrări practice ale Domniei sale. De la dânsul am învăţat primii paşi în medicină, faptul că "anatomia este fundamentul învăţământului şi cunoaşterii medicale", "respectul pentru organsimul uman şi cunoaşterea în detaliu a structurii şi funcţiei acestuia"; tot Dânsul ne spune că "numai cu sârguinţă şi cu multă pasiune poţi realiza visele la care accezi". Acest om era de-a dreptul fenomenal!! Ţin minte că de nenumărate ori încercam să-l "prind" cu diferite noţiuni foarte precise şi mărunte din cărţi vechi, de anatomie ale marilor genii mondiale din domeniu, iar Dumnealui nu numai că ştia exact fraza dar ştia şi pagina (numărul ei) unde am citit aşa ceva şi locul unde era situată poza, fraza, etc.  Spun "imparţial" pentru că acest domn profesor a susţinut întotdeauna pe cei care doreau / continuau să studieze anatomia, un profesor care a promovat şi promovează, sunt sigur, pe studenţii buni, conştiincioşi dar şi pe cei slabi care doreau să se perfecţioneze în domeniu. Nu pot să descriu activitatea Dumnealui la spital şi nici nu comentez profesia ca chirurg, pentru că eu nu sunt în măsura de a vorbi despre aşa ceva. Nu se poate comenta despre un chirurg şi activitatea unui medic până nu-l cunoşti şi nu-l vezi lucrând şi tratând pacienţii. Dar bineînţeles, în societatea decăzută şi autodistructivă în care trăim, nu mai contează sutele de vieţi salvate de un doctor, miile de zâmbete readuse pe chipurile celor năpăstuiţi de suferinţă, ci este nevoie doar de un singur eşec / greşeală - cu sau fără voia ta - ca să fie anulate toate celelalte merite obţinute cu nopţi pierdute şi ore de nesomn, cu neglijarea familiei, a celor apropiaţi medicului şi a propriei sănătăţi, doar pentru scopul creştin de a reintegra pe pacienţi în ceea ce ar trebui să se numească "sănătate", "viaţă" şi familie!! Spun doar un singur lucru: chiar dacă acest renumit doctor a greşit, toţi suntem suntem supuşi greşelii, chiar şi eu ca medic (!) pot greşi şi deci toată această tevatură "cretină" a unora privind cazul nefericit al Domniei sale nu dovedeşte decât lipsa bunului simţ, prostia presei şi a acestui neam care refuză să adopte cele mai elementare dogme ale unei civilizaţii creştine. S-a spus despre acest profesor că folosea cuvinte injurioase la adresa studenţilor şi / sau subalternilor săi : de când îl cunosc pe acest profesor nu l-am auzit în doi ani de zile scoţând vrun asemenea cuvânt la adresa cuiva!! Bine, pentru faptul că ne mustra "că nu reţinem ceea ce citim", "pentru că învăţăm insuficient", "pentru că suntem dezordonaţi în gândire" şi pentru că "lipsim de la ore" - ceea ce să ne ierte Dumnezeu studenţii lipsesc enorm de la stagiile obligatorii de la facultate, de parcă nu ar fi vorba de conştiinţa propriei pregătiri profesionale - asta nu însemnează că profesorul "administrează" cuvinte injurioase studenţilor săi!!... Dar mă rog, în ziua de astăzi nu mai poţi nici măcar să faci un compliment unei domnişoare că te trezeşti cu proces juridic de hărţuire sexuală!! Acest profesor este un exemplu demn de urmat de seriozitate, de bun simţ, de corectitudine şi "rectitudine a coloanei vertebrale" a Domniei sale. Examenele de anatomie pe care le-am susţinut cu Dânsul - 4 examene în anul I şi II pentru cei neavizaţi - au fost cele mai dure, cele mai serioase şi cele mai frumoase examene din facultate pe care le-am susţinut, domnul Dr. Ciomu ştiind să îmbine aerul academic cu cel al ţinutei deosebite la examen şi cu cel al respectului reciproc - student şi profesor - faţă de activitatea didactică universitară şi profesională privind predarea şi învăţarea anatomiei omului. Acest doctor, când intra studentul în  sala de anatomie la examen se ridica în picioare şi în mod personal examina cunoştinţele noastre la cadavru şi oase, iar apoi Domnia sa ne înmâna "urna cu subiecte" din care noi să tragem 3 bileţele pe care urma să le dezvoltăm la proba de expunere vorbită. Aceasta din urmă nu era cum sunt examenele de astăzi "în care studentul toarnă ca o poezie" ceea ce " a tocit" un an de zile, ci era ca o discuţie care punea în valoare înţelegerea şi integrarea cunoştinţelor dobândite pe parcusul anului.... şi din care evident profesorul îşi făcea rapid o imagine ce se afla în "cortexul" fiecăruia. Din mulţimea de profesori universitari şi preuniversitari "care mi-au trecut prin mână" nu am întâlnit nici-unul care să vină la curs de dimineaţă, zi de zi, la ora 7.30 la facultate şi să înceapă predarea "când doar câinii sunt în curtea facultăţii" şi nici-unul care să recite atât de frumos şi de exact versuri din "Ovidiu" în limba latină - pe care, printre multe alte limbi vechi şi noi, profesorul Ciomu o cunoaşte la perfecţie! De aici nu se poate trage decât o singură concluzie: că este evident faptul că acest om este de o imensă cultură medicală şi generală, cu respect profund pentru ceea ce înseamnă "Carte" la noi în ţară şi pentru Anatomie în particular, de o ţinută ireproşabilă şi în fine de o moralitate şi o valoare pe care ţara noastră e onorată că o "găzduieşte" în sânul său, pe lângă multe alte valori, şi pe care ar trebui să o "protejeze" mai mult!!

Vă mulţumim Domnule profesor, că existaţi şi că cineva ca Dumneavoastră se află în continuare la catedră respectându-se astfel dictonul creştin: "Omul care sfinţeşte locul!"

Dr. Radu Ionescu jr,
medic
21 octombrie 2009, ora 13

marți, 20 octombrie 2009

Femei de carieră

Nu o să bat câmpii prea mult în timpul Dvs, ci o să citez doar pe cineva care este foarte interesant şi aş îndrăzni să zic că gândeşte un pic la fel ca mine:

Mircea Dinescu - "Femei de carieră"



Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă... Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească. Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna..

Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!".. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim. "

Aşa că luaţi aminte dragi "muieri"-bărbat din casa omului!! La "rividiere"!!

DR. R.I

duminică, 18 octombrie 2009

Câini în curtea şi în instituţiile statului.

Bună seara,

Acesta este ultimul blog pe ziua de astăzi. Este vorba despre câini, fir-ar ei ai dracului sa fie!! Ei şi nu zic de două ori pentru ca am şi eu doi câini la ţară pentru care fac naveta de două ori pe săptămână cu maşina personală, peste 36 de km, ca să-i hrănesc aşa cum trebuie. Am şi pisică! Da!! Dar în curte la ţară şi nu în a instituţiilor publice!! Pe parcursul celor 6 ani de facultate am avut ocazia să fiu "luat la rost" , "peste picior" de mai mulţi câinii din curtea facultăţii şi a spitalelor, fără discriminare. Ca să fiu mai clar, în timp ce eram în curtea unui spital de boli infecţioase din Bucureşti am fost luat prin surprindere de mai mulţi câini autohtoni sau emigranţi la care dacă nu eram suficient de "îndemânatic" să mă feresc, puteam uşor să mă adresez centrului Antirabic care se afla doar la câţiva paşi mai încolo. Şi am zis că dacă mă îmbolnăvesc în vrun fel dau facultatea în judecată şi îi cer despăgubiri suficient cât să-şi închidă porţile. Şi vorbeam, credeţi-mă, destul de serios!! Şi-aşa am fost scârbit suficient timp de 6 ani zile de sistemul în care am făcut parte, încât am ajuns să regret alegerea făcută la admitere. Culmea a făcut ca în ziua în care am fost atacat de patrupedele fidele omului, să văd şi singurul caz de rabie la om din ultimii 6 ani, în România - deci Dumnezeu chiar există! - fiind vorba de o bătrânică ce a fost muşcată de o vulpe bolnavă de rabie şi care a murit în aceeaşi zi când a fost adusă. Arăta într-o stare groaznică: tot salonul era doar o "bală", muşca pe oricine se apropia de ea, era extrem de agitată, avea sialoree foarte mare şi exista pericol mare de infectare şi pentru personalul sanitar. Asta este, la noi încă mai există rabie. În Franţa s-a eliminat complet rezervorul silvatic (!) de rabie, iar orice animal importat (domestic sau sălbatic) este ţinut în carantină un an de zile până să ia contact cu alte animale. Cred că ştiţi că rabia era la modă acum mai mulţi ani şi că dacă nu faceţi vaccinul în 72 de ore, nu există tratament etiologic, evoluţia fiind spre deces - şi nu orice fel de deces - în 100% din cazuri!! Singurul animal care trăieşte mai mulţi ani infectat cu virusul rabic este vampirul liliac - s-au citat cazuri de până la 4 ani, virusul nu infectează la aceştia sistemul nervos, în mod intuitiv adaptându-se la felul de viaţă al animalului care favorizează astfel foarte mult transmiterea virusului. Trebuie să mai ştiţi că orice animal poate fi infectat cu virusul rabic cum ar fi şobolanii, pisicile, câinii, vulpile, ariciul, râsul, ursul, etc. Un câine turbat arata foarte sugestiv: are mersul împleticit, ochii roşii şi midriatici (cu pupila dilatată), curg balele la gură, şi se repede la diverse obiecte, lucruri imaginare, îşi muşcă coada, mârâie violent, se repede la oricine, îşi pierde teritoriul (după un timp nu mai este de găsit în acel loc!) etc. Animalele sălbatice devin curajoase, se "domesticesc" şi devin viclene: se prefac că sunt moarte, iar la atingere muşcă rău de tot, etc. Aşa că fiţi atenţi pe unde mergeţi. Spre exemplu multe spitale din Bucureşti adăpostesc câini pentru că de fiecare dată se găseşte câte o cucoană deprimată dată cu parfum şi cu vise de veterinar care îi hrănesc cu mâncare rămasă de la spital. Câinii sunt mari, frumoşi, viguroşi, graşi puternici şi nu arareori.....foarte violenţi!! Un câine care ajunge să trăiască "pe picior mare", cheamă şi pe alţi compatrioţi de-ai lor ca să împartă deci bunăstarea. Când noaptea se lasă nu mai este chip să ieşi din curtea spitalului, iar ei sunt tolearţi pe motivul că "staţi liniştit domnule, nu muşcă!", câinii dau din coadă tuflesc urechile şi parcă zâmbesc la atingerea cetăţenilor. E doar o chestie de timp, până când vor ucide pe cineva şi-l vor mânca de viu de se ajunge să se zică la TV "nu am mai văzut aşa ceva de când practic medicina de 30 de ani!". Şi nu mai zic de spatele blocului unde dacă nu există câini şi cerşetori şi tomberoane murdare şi neglijente parcă nu e la oraş!! Uite, chiar am uitat şi am neglijat, ar fi bine să-mi cumpăr dracului vrun şprei ceva, vrun arc electric, în caz că fac faţă cu nenorocirea. Păi la mine la bloc la Bucureşti mi-e şi frică să mai ies din casă când plec de gardă peste ora 21.00 din cauza "bandei" de câini din spatele blocului, care umblă toată noaptea cu cozile ridicate şi rânjind colţii.

Sfatul meu este:
- gândiţi-vă că victima acestor animale ar putea fi chiar copilul Dvs. Cum ar fi să primiţi un telefon cum că copilul Dvs a fost mâncat de animale sălbatice şi a putut fi identificat doar după poza din carnetul de elev sau buletin? Eu vă vorbesc din experienţa pe care am avut-o cu un nefericit copil de 6 ani pe care nu l-am putut recunoaşte la faţă de muşcături, când a venit la camera de gardă!!
- înarmaţi-vă cu mijloace eficiente de apărare: sprey paralizant, arc electric, device-uri cu ultrasunete (numai sa nu considere câinii teritoriul lor, că altfel se reped!), lanterne cu laser, orice ar putea să-i neutralizeze. Băţul nu mai este la modă şi nici eficient, ba chiar îi poate întărâta să vă atace.
- nu lăsaţi copiii Dvs singuri prin zone pe care le ştiţi populate de câini. Ar putea să fie următoarea victimă.
- iubiţi animalele dar luaţi atitudine!! Amintiţi-vă:nici oamenii şi nici câinii nu au de câştigat din acest vagabondaj necontrolat al lor.
- dacă aveţi animal de companie, nu-l abandonaţi pe străzi: cine ştie, poate vă va ataca mâine! Mai bine daţi-l celor care încă mai au puterea să-l iubească şi să-l îngrijească în continuare!!



Acestea fiind zise,

vă urez Noapte bună şi un somn al conştiinţei plăcut!!

La revedere!

Dr R.I.
medical Doctor

De la o colega de-a mea care a facut liceul la Tonitza


Buna seara,

O colegă de-a mea, Krissa, a văzut threadul referitor la ce fel de tratament am avut acum 8 ani în liceu, şi a dorit să publice şi ea ceva destul de şocant. Sper să vă aducă mai multă informaţie decât am putut eu să aduc, mai precisă şi mai naturală.

"Acum citiva ani buni eram eleva la o scoala de prestigiu din Bucuresti, unde fitele , banii , pilele dominau , copii de bani gata, sfidatori la tot ce ii inconjura si fara empatie la suferintele altora , pentru faptul ca eram modest imbracta , la locul meu. Colegii ( evident bazati, pilosi ) ma batjocoreau in ultimul hal . Intr-o zi, s-a intamplat sa intru pe poarta scolii si un coleg mi-a aruncat de la etajul 2 al instituitiei cu un cotor de mar in mine , lucru care m-a lezat profund , m-am simtit umilita , nu cunosteam acea persona si nici nu o cunosc iar gestul nu il pot intelege nici acum , adevarul a fost si mai socant pentru mine cu atat mai mult cu cat toti cei care asistasera la acest act huliganistic, au inceput sa rada in hohote. Si dragii mei asta nu e tot! Elevi cu parinti bazati ma bateau in timpul orelor pentru ca nu eram ca ei, "cool" cu parinti bazati , iar batutele erau crunte. Am constatat atunci de cata cruzime pot da dovada copiii de smenari "bazati" care desi erau mai prejos decat mine din multe puncte de vedere - ucideau caini cu parul , beau si se drogau pentru ca savoarea baniilor si " spatele " asigurat le permitea sa incalce orice regula , pamanteasca , dumnezeiasca , legala . Iar profesorii adorau aceste odrasle pentru ca se cunosteau cu paintii. Sistemul asta scolar a functionat defect de la inceput: in prima zi de scoala , ne intrebau nu cum ne cheama ci ce lucreza parintii nostri . De aici "rezulta intersul" respectivului profesor pentru elev si notele mari pe care le obtinea pe nedrept ! Culmea cei care ma bateau si desconsiderau a doua zi veneau extrem de senini la mine sa mi ceara din putinul pe care il aveam

Krissa, Asistenta Medicala,
Studenta la Medicina anul II
18.10.2009 ora 23.25
"
Nimic nu este mai elocvent faţă de ceea ce am scris mai devreme. Iată cum a păţit o fată acum mulţi ani de la colegii ei, când încă, scuzaţi-mă, încă mai era un gram de respect faţă de activitatea didactică, învăţământ în general. Şi acum, când toate lucrurile stau mult mai rău decât atunci, la ce să ne aşteptăm? Când încă în şcolile noastre se mai promulghează violenţa, când sunt lăsaţi liberi elevii si profesorii să folosească limbaj inadecvat referitor la organele sexuale ale lor în clasă, când se discută în pauze despre droguri, sex şi alte te mai miri ce între colegi.... de vină este faptul că învăţământul a devenit obligatoriu fără se se ia în prealabil în seamă o educaţie mai de bun simţ (7 ani de acasă plus primele clase obligatorii) atât de necesară procesului educaţional liceal. Chiar eu îmi aduc aminte de colegii mei de acum 8 ani care ascultau muzică Death Metal şi altele la "radiocastofonul" din laboratorul de franceză....vă daţi seama? E vorba despre nişte tineri de 14-15 ani care asculta muzică satanistă, care li se pare "cool" să poarte pentagrame cu satana şi care savurează râgâiturile si comportamentele patologice ale starurilor muzicii sataniste rock. Unul dintre aceşi satanişti a dat foc de viu la un câine foarte bolnav din curtea liceului cu un şpray de benzină - culmea copilul unui profesor universitar - şi ne povestea cu o savoare particulară "cum ieşeau flăcările printre coastele câinelui!". Păi asta este viitoarea generaţie!! Şi ne mai mirăm de ce sunt crime şi violuri, de ce tinerii noştri aleg o carieră infracţională, de ce aleg sinuciderea si consumul de stupefiante!! Păi explicaţia e simplă: părinţii sunt de bani mulţi care "susţin" copiii lor să existe într-o lume pe care ei, tata şi mama, nu vor să o supravegheze.... iar când constată că odrasla lor s-a ratat strigă : "vai, vai!!". Alţii sunt cu muzica "orient-like", cu şmenul, cu şmangla şi cu şmecheria....învăţată de la maeştrii lor adoptivi de diverse culturi. Din cauza unora ca ăştia a fost violată o colegă de-a mea de liceu de colegii ei, care au poştit-o şi au blowjob-it-o cum a vrut "ştromeleagul lor învârtoşat"!!! Asta este: sfatul meu nu este decât unul singur: "BELIŢI" bine ochii dragi părinţi la cum îşi petrec timpul liberi copiii voştri şi aveţi grijă să nu ajungă nici VICTIME ale unui sistem decăzut şi bolnav şi nici AGRESORI şi SUSŢINĂTORI ai autodistrugerii sistematice a întregii omeniri la care asistăm.


Cu stimă,

DR. R.I.
Medical Doctor

Va salut si cu respect!!!
.