duminică, 8 noiembrie 2009
UNII SE EXTIND, ALŢII NU AU UNDE SĂ PUNĂ CAPUL
Bună seara,
În timp ce piţipoancele şi cocalarii reuşesc în cele din urmă să cumpere tot mai multe terenuri şi să-şi extindă afacerile şi îşi îndeplinesc toate dorinţele lor, majoritatea nefericită a renunţat de mult la optimism şi tot ceea ce speră este să aibă unde să doarmă într-o noapte geroasă. În timp ce guvernele statelor lumii irosesc banii contribuabililor pe "vicii de procedură" şi aplicarea unor legi "cretine", fără de care lumea ar fi tot la fel de bună şi de sigură, alţii îşi numără centimile monetare pentru a face faţă cu greu cerinţelor de facturare indispensabile oricărei gospodării. În timp ce unii care s-au ajuns doar pentru că au descendenţă din "familii bune" şi îşi permit să ameninţe, chiar cu moartea unii dintre aceştia, pe cei care cândva le-au fost prieteni de nădejde, alţii nu sunt agreaţi pentru că "nu s-a uscat cerneala pe foaia de admitere". În timp ce unii proprietari îşi extind averile pentru că "muncesc din greu" sau pentru că sunt posesorii imaginii optime şi a "ideilor inovatoare", alţii îşi caută cu disperare un loc mizer în care să poată să locuiască o vreme, până apare un minim de certitudine în viaţa acelora. Şi pentru că Providenţa fie nu mai vrea - în mod sigur - fie nu mai e capabilă să ocârmuiască liberul arbitru al celor tari, se pare că societatea de astăzi se polarizează tot mai mult! Majoritatea, sunt săraci, fără libertate prea multă, care probabil vor fi toată viaţa lor "sclavi liberi" atât spiritual cât şi material ai acelora care au "tentacule" din ce în ce mai mari. Astfel nu mai este nimic posibil fără să ceri ajutor şi aprobare de la forurile superioare şi mai ales fără să "te lupţi" în vrun fel cu propria limitare. Şi bineînţeles pe măsură ce creşte libertatea celor bogaţi şi influneţi, şi nu arareori foarte corupţi, libertatea ta se restrânge din ce în ce mai mult. Oamenii, asemena pieselor de pe tabla de şah, îşi irosesc viaţa într-o lupă fără sens, fără sfârşit doar pentru victoria "regelui" lor care poate fi inpersonat de manager, director, profesor, "idol politic", etc. Aşa că pot spune cu mâna pe inimă că sensul în care se îndreaptă societatea de astăzi este din ce în ce mai decăzută, din ce în ce mai coruptă şi mai imorală, din ce în ce mai mincinoasă în "acte oficiale" şi mai ales cu o discrepanţă din ce în ce mai mare între aparenţele înşelătoare şi adevăratul scop din spatele acestora. Noua preoţie a acestei societăţi, avocatura şi dreptul, este destinată a genera nedreptate în locul dreptăţii, haos şi incertitudine prin "legarea la ochi a justiţiei care este oarbă dar ştie (!) pe unde merge". Astfel moralitatea unui avocat nu mai este recompensată prin binele universal ci prin beneficiul comisioanelor substanţiale. Aşadar, un criminal bogat are toate şansele să câştige o judecată cu un avocat bun, decât un om nevinovat dar sărac care este acuzat pe nedrept. Un avocat va recurge şi la minciună dacă este "obligat" de câştigurile atractive să aibă un rezultat favorabil în instanţă. Iată deci: ni se cere de către guverne şi state - lucru petrecut în toate timpurile - să fim morali, conştiincioşi, un exemplu (pe scurt) dar când vrem să ne exercităm drepturile, suntem întâmpinaţi de cele mai josnice laturi ale fiinţei umane. Până la urmă oricine îşi poate da seama că trăim într-o societate decăzută, în care cei "tari, aleşi şi bogaţi" au drepturi mult mai mari şi mai multe ca "plebea". Putem astfel spune că echitatea socială este o utopie probabil care nu va fi atinsă niciodată, iar Declaraţia Drepturilor Omului nu este decât un "pomelnic" al drepturilor minime ce îl poate avea un om, foarte adesea "necunoscute" majorităţii. Spre exemplu, eu habar nu am în ce constă Declaraţia Drepturilor Omului, iar în şcoală "sistemul" a avut foarte mare grijă ca "prostimea" să nu afle această declaraţie, ca nu cumva lumea să se ridice împotriva "sistemului". Aşa că spun încă o dată , echitatea este ceva ce în fapt şi în realitate nu va exista niciodată, decât probabil, în discursurile electorale ale conducătorilor lumii. Iar motivul pentru care aceste lucruri dezamăgitoare continuă să conducă lumea de astăzi este inechitatea educaţională a populaţiei, mai bine zis, nivelul scăzut de cultură intelectuală generală, care poate fi considerată "fiziologică" până la un punct, dar care dusă la extrem va erija în dezastru.
Cu stimă,
Dr. R.I.
joi, 5 noiembrie 2009
LIMBA DULCE ŞI FRUMOASĂ CE-O VORBIM.....DESPRE ÎNJURĂTURI
Românii toţi mari şi mici, graşi şi slabi, săraci şi bogaţi, cretini şi intelectuali, de toate naţiile şi de toate etniile toţi zic într-un gând: "fir-ar / -aţi ai dracului" eventual adăugând "dar astă şi mâine", "să fiţi" etc. Şi pentru că limba noastra este o limbă de circulaţie internaţională vorbită evident de sute de miliarde de oameni de pe această planetă, am putea să discutăm azi şi despre înjurături. Nici-o limbă, nici-o papilă gustativă, nici-un popor nu e capabil pe acest pământ de atâtea orori lingvistice ca frumoasa limbă ce-o vorbim, mai ales din punct de vedere al înjurăturilor şi al blestemelor "de buzunar", de conversaţie aş putea zice!! Eu fiind doctor, cele mai frumoase şi "înţelepte" înjurături le-am auzit de la colegii mei chirurgii!! Bineînţeles toţi sunt născuţi "talentoşi" şi mai ales "învăţaţi", "cacademicieni" aş putea zice. Şi nu ştiu ce naiba au toţi cu Dumnezeu, cu Sfintele Lui Paşti, cu Hristos şi cu morţii mamelor interlocutorilor. Asta evident înaintea faptului că ei vorbesc tot timpul de vulva rezidentelor, de parcă ar vrea să bage limba în ea. Aaaa.... Şi dacă le spui că de ce înjură se uită chirurgii la tine de parcă ar fi cei mai importanţi oameni din lume, născuţi deştepţi etc... asta lăsând la o parte că sunt recrutaţi dintre cei mai "slabi" studenţi. Iată cam cum înjură un chirurg care îi alunecă o sutură din pricina lui , la noi în ţară în sala de operaţie: "Futu-ţi paştele şi dumnezeii mă-tii să-ţi fut în cristoşii mă-tii dar astă' şi mâine de sutură!!" şi multe altele pentru care mi-e scârbă să vorbesc aici. În schimb interniştii sunt nişte crizaţi impotenţi, frivoli şi frustraţi pe deasupra: cunosc eu un mare om erudit cu pretenţii care toată ziua zicea "fir-ar al dracului să fie" - el era cu "dracu gol" în gură - pentru că era atât de deştept încât creierul lui găsea necesar d.p.d.v ştiinţific, medical şi "cacademic" să înjure. Ţăranii, orăşenii, oltenii, moldovenii toate cnezatele şi voievodatele înjură şi toate cu adresă de ură la Dumnezeu. Oare oamenii ăştia nu se gândesc că cuvintele Domnului "Veţi da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor scos din gură!" se vor împlini negreşit? Şi atunci de ce înjurăm, de ce înjură omul? Oare chiar atât de mari sunt necazurile noastre încât merită să ne facem prieteni cu Diavolul şi aducem "cântece de laudă", el care în mod sigur e sursa netăgăduită a tutuor "belelor" din viaţa noastră, alea care ne fac să înjurăm? Şi înjurăm, şi "dăm dracului" încă un păcat, şi când vine răsplata pentru toate faptele noastre noi nu ne gândim "de ce oare Doamne?", dar mai adăugăm şi un "fir-ar al dracului să fie!"... Copiii încep să înjure pentru că aud la părinţii lor, şi astfel ei cred că "drăcuirea" este o probă de maturitate la fel ca şi multe alte păcate "împrumutate" de la părinţi şi anturaj. Cunosc un beţivan care îl înjura şi îl blestema pe D-zeu ori de cât ori avea ocazia, şi mai ştiu că a murit spânzurat în cele din urmă într-o stare de sărăcie şi mizerie greu de imaginat în secolul XXI. Odată a venit la mine la cabinet şi mă ruga să-i dau ceva că "îl vede pe necuratul la geam!". Un alt fost comunist, propagandist a făcut-o curvă" pe Sf. Fecioară Maria şi a orbit pe loc!! Tot satul ştia!! Şi deci oare aceste nenorociri derivate din păcatele gurii nu ar trebui să ne atragă şi nouă atenţia? Scuzaţi-mă dar la cât de inteligenţi şi de moderni se cred unii, că "vezi Doamne" suntem în secolul XXI, al luminii, când îi aud cum înjură "creşte inima în mine" dându-mi seama cât de proşti sunt! Mai proşti decât ăia de acum 2000 de ani care nu aveau mintea să se gândească la atâtea înjurături. Biblia ne spune că înjurătura este un păcat împotriva Duhului Sfânt, care o dată înfăptuit nu poate fi iertat în vecii vecilor - adică Iisus Hristos nu-l iartă - şi deci, oricine cu păcat va fi "scărpinat în cur" de Satana în iad. Aşa că aduceţi în continuare "cântări de laudă"!! La ţară a venit o babă de la Biserică în Postul Mare, într-o Duminică acasă şi a început să înjure puii : "fir-aţi ai dracului să fiţi cu carnea de pe voi că nu intraţi în coteţ!!". Eu i-am răspuns : "Da, da! Ai dracului cu carnea, dar e bună carnea când o mănânci!! Ce-ai babo de faci atâtea păcate" , la care ea mi-a răspuns: "Eu nu am nici-un păcat, fir-i-ai al dracului să fii!". Mi s-a făcut greaţă....
Vă dau un filmuleţ să vedeţi în 3 minute câte înjurături pot să fie pronunţate şi cât de urât poate să vorbească o femeie de 82 de ani, provocată la telefon de un cocalar probabil din sat de la ea:
Sănătate şi numai bine,
Doftoru'
PS: aştept comenturile voastre pe anonim. Să-mi spuneţi câte înjurături auziţi!!
miercuri, 4 noiembrie 2009
LA CE EŞTI STUDENTĂ DRAGĂ?
Şi când vezi câte cocalare sunt pe mess, cât de periculoase şi cât de fiţoase cu cizmuliţe, cu prezervative în geantă şi cu părul îndreptat cu placa îţi vine efectiv să-ţi dai cu "ciocanu" în cap. Dar toate vorbesc cam cu mulţi "ş", " î " şi mulţi "o". Când le vezi cum se îmbracă zici că sunt de cele mai ale dreacu fiţe, dar când îţi calcă în cabinet şi când se dezbracă o vezi cu chiloţii "cu aţă în şanţul interfesier" murdari şi cum iese un duh de "afumătură la gura sobei" din lăuntrul hainelor de lux. Şi uite aşa aceste nenorocite ţărănci devenite brusc intelectuale cu diplomă şi cu figuri pe ele le poţi întâlni oriunde. Şi ele, evident, vin în majoritatea cazurilor din acele Cnezate şi Voievodate în care se vorbeşte cu "ş", " î " şi "o" dar foarte puţine din oraşe - că alea din oraşe sunt super cocalare şi super "intelectuale" - majoritatea din locuri aerisite şi cu "vulcani" noroioşi, unde animalele odată libere încă mai suportă povara "jugului prostiei" omeneşti. Aceste femele care, iniţial la ţară au primit nume "cocalariceşti" consacrate - Roberta, Manuela, Sânziana, Valentina, Ecaterina, etc - şi care provin din localităţi care se termină în diverse sufixe specifice nouă - "-ăşti", "-eşti", "-oaia", "-eni", "-ici", "-ele" etc. - primesc numai note maxime al şcolile pitoreşti din aceste zone, şi după aceea "accesează" instituţiile private - filiale universitare - şi de stat din marele oraşe al "lumii". Ele după ce în prealabil făceau "free natural rustic sex" devin dintr-o dată femei de calitatea "întâia". Poate descrierea mea pare speculativă şi indefinită dar o să vă rog să căutaţi mai bine în următoarele instituţii şi acolo veţi găsi grămadă:
- PSIHOLOGIE: că pe ţărănci le interesează evident "mintea omului" şi cum să "reguleze creierul bărbatului".
- FINANŢE BĂNCI, CONTABILITATE, porcării din astea: că dacă ai bani nu mai e nevoie să "mulgi ţapul lu gică căruţaşu" şi nici să "mulgi vaca".
- DREPT
- Liceul ECONOMIC: evident, ca să poţi să vinzi şi tu 200gr de ţuică cum face "Frufa de la mat".
- ASISTENTĂ MEDICALĂ: ca să iei "şubuc" şi fii "tare-mare" prin spitale şi să fii ca în filmul "ER".
- ASISTENŢĂ SOCIALĂ: să ai şi tu fa o diplomă;
- STOMATOLOGIE: ca să fie şi uşor, şi cu bănet, şi fii şi tu "doctoră" cum e "doctora"din sat care dă "raţetă" la "ţaţe".
- SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE, etc: ca să fi şi tu la televizor cum sunt "coţocârlele" alea de "fac baie la cadă, nu ca noi la lighean, fa!", "stau la oraş, la balcon" şi au "maşină mică"!!
- şi multe alte instituţii cu -GIE la sfărşit...
Şi la oraş evident au mess: să vezi ce poze "porno" îşi pun, şi ce id-uri îşi dau: vally, andruţa_creaţa, teo_honey, anutza_bombonik, frumusik, etc. V-aş spune mai mult dar mi-a murit inspiraţia.
Pentru ca să vă daţi seama cam despre cine e vorba vă dau un filmuleţ:
Adios! şi sănătate
Dracu de la medicină :))))
marți, 3 noiembrie 2009
Hai că astăzi am observat cât de nenorocite sunt uneori muierile. Am avut în facultate mai multe colege fete, care s-au cuplat cu băieţi buni, copii de profesori universitari, asta doar după ce s-au distrat cu "cocalari" cu bani. În liceu şi în facultate - cel puţin la început - nu eram curtat de loc de nici-o fată, asta pentru că nu aveam bani, nu aveam maşină şi evident... nu eram cocalar!! Acum însă au început să sară toate grămadă, pentru că "sfânta taină a curviei" a fost până la urmă părăsită şi "mintea" le-a venit "paraşutelor" la cap. Interesant nu? Evident toate au fost "domnişoare" înaintea ta cu doar 6 luni, şi au fost "sparte" doar de un "hăndrălău" dinaintea ta, la care "inocenta" a avut ghinionul de a fi "păcălită". Dacă tânărul ginere ar fi prost suficient să creadă, şi la "insistenţele" măgulitoare ale fetei, chiar va crede, atunci târfa a pus "gheara" pe un băiat bun. Prostu se duce şi o prezintă la familie ca "aleasa inimii lui", iar familia zice evident "fată bună de la medicină / economistă / juristă", pe când ea este o dicksucker-iţă profesionistă, o blowjob - istă nenorocită care toată facultatea a lustruit "bastoanele" cocalarilor cu părul creţ ăia care strigă "alla, alla" prin curtea facultăţii, şi care fumează Kent 4 cu apă plată în "volsvagăne". Bineînţeles vine anul terminal al facultăţii, iar după ce cocalarii au "folosit-o" drept "peştoaică" şi deci "ochelarii de firmă" şi addidaşii de la "Nike" originali nu mai asigură viitorul iar Volsvagănele nu mai ţin de cald, ci evident viitorul rămâne doar în mâna băieţilor buni dar timizi, fraieri şi care put a transpiraţie, FETELE noastre decid să-işi ofere "poarta raiului" acestora din urmă.... Să vedeţi în anul VI la mine in Facultatea Bordel ce au început să sară toate tutele călare, mai ales după ce am terminat!! Le-au venit mintea la cap. Problema lor, că dacă eu sunt printre "cei mai buni" din facultate nu sunt şi printre cei mai fraieri. Aia e!! Ce a ajuns societatea noastră, de ce este în stare o femeie să facă în tinereţe pentru un moş cu bani sau un cocalar cu "ţepi în frunte" care îşi dă cu "şprei de firmă" - asta pentru că nu mai are timp să se spele - şi care are motoscuter de îl "pârţâie" prin spatele blocurilor din "Bucale"!!!! Şi nici nu sunt şterse bine la fund tutele astea, şi să vedeţi ce semeţie au ele când este vorba de renumele lor, "de pregătirea lor profesională"!! De ce este în stare o femeie să facă, doar ca să se ajungă în viaţă!! Câtă terfeleală, cât compromis, doar ca să se dea mare în faţa prietenelor ei, doar pentru a fi cu "un cocalar de familie bună", cu BMW şi cu tată "hotelier"!!! Eu am iubit foarte mult pe cineva asemănător cu o tută din astea. Atunci nu mă băga în seamă. Acum, ei i-ar fi plăcut să fie cu mine: ea a ajuns o ţărancă - între ţărani, evident, la ţară - iar eu sunt domnul doctor de la oraş. Aşa că.... frumoase "cuconiţe" aveţi grijă cu cine "cădeţi" în tinereţe ca să nu vă rataţi viitorul. Promit că o să revin pe viitor, pe marginea acestui subiect....Iar pentru băieţi am un singur sfat:
DACĂ VĂ ABUREŞTE VREUNA ÎN STILUL CUM AM ZIS MAI SUS, CLAR !!!! SUNTEŢI MINŢIŢI ÎN STIL MARE.... IAR CE E MAI TRAGIC, FEMEIA / GAGICA ÎŞI RÂDE DE VOI ÎN SINEA EI CĂ SUNTEŢI PROŞTI ŞI CĂ "AŢI PUS BOTU"!!!
Pentru că sa vedeţi ca am dreptate vă pun un filmuleţ ce l-am găsit pe YouTube (fără permisiune):
Vă mulţumesc şi .... atenţie!!! Aveţi grijă că ispita este mare!!
Un doctor care nu poate fi prostit uşor!!
luni, 2 noiembrie 2009
CANCERUL DE SÂN. UN AVERTISMENT MUT
Pentru că sunteţi tot timpul în bătaia a multor lucruri nocive în această societate în care trăim, v-aş atrage atenţia respectuos asupra unei boli care seceră multe Doamne şi Domnişoare şi care se numeşte CANCERUL de SÂN. Şi credeţi-mă este foarte uşor de combătut dacă veţi face AUTOexaminarea sânului o dată pe lună. Felul în care vă preocupă sănătatea Dvs vă va face fericită sau nu. Nu trebuie decât o singură dată pe lună (nu mai mult, nu mai puţin) să staţi în faţa oglinzii Dvs, cu trupul gol şi o dată cu admirarea frumosului Dvs trup să examinaţi şi sânul. Chiar dacă sunteţi în vârstă sau nu, chiar dacă sunteţi bolnavă sau nu, sânii Dvs merită şi ei atenţia cuvenită. Cu mâna pe cap, sau în şold iar cu mâna cealaltă palpând uşor, prin balotare sânul veţi simţi orice nodul posibil din Sânul Dvs. Verificaţii consistenţa, dacă este aderent de ţesuturile din jur, dacă este aderent la piele, dacă tegumentul din dreptul său este modificat sau nu şi orice modificare de la o lună la alta TREBUIE să o raportaţi medicului Dvs. Dacă ceva vi se pare suspect nu ezitaţi să cereţi ajutorul specialiştilor sanitari. Cancerul de sân este o boală perfect tratabilă, dacă este depistată DIN TIMP. Neglijenţa şi lipsa de educaţie sanitară face foarte multe victime! Luaţi atitudine, şi nu lăsaţi să fiţi secerată în plină viaţă de o boală care altminteri ar fi putut să fie uşor tratată. Cu cât vă adresaţi mai repede medicului, cu atât veţi avea şansă la o terapie curativă şi totodată, să salvaţi sânul atât estetic cât şi funcţional. Întârzierea nu numai că va "condamna" sânul la o rezecţie totală, dar vă poate pune în pericol şi sănătatea şi chiar, nu arareori, viaţa!! Daţi dovadă de iubire şi atenţie corpului Dvs cu care Dumnezeu Însuşi v-a înzestrat în splendoarea lui. Pentru fetele aflate la vârsta fertilă le-aş sfătui să facă tot posibilul să rămână însărcinate, să dea naştere la cât mai mulţi copii: acest miracol unic în univers vă va feri de multe boli foarte grave, inclusiv cea a cancerului de sân. Ascultaţi vocea corpului Dvs şi nu-l ignoraţi. Dvs trebuie să aplecaţi urechea şi doar să-i ascultaţi strigătul mut, care vine chiar din lăuntrul Dvs. Pentru mai multe informaţii consultaţi medicul Dvs. Eu nu vă sfătuiesc mai mult decât să vă examinaţi sânii cât mai îndetaliu iar orice modificare să nu o lăsaţi trecută cu vederea ci să vă preocupe mai mult. Nu fiţi neglijentă, nu este dovada unei aderenţe bune la civilizaţia şi credinţa de astăzi!!
Vă doresc multă sănătate,
şi pe viitor mai multă atenţie la viaţa Dvs unică!
Dr. Radu Ionescu, medical doctor.
duminică, 1 noiembrie 2009
ÎNCONTRO MERGEM CU CREDINŢA?
Don Bosco, cand era copil şi a venit la mănăstire, a fost întrebat de superiorul său: "Ce vrei să te faci când vei fi mare?", iar el a răspuns: "Vreau să fiu sfânt". Stareţul i-a răspuns: "Pentru asta, trebuie să ai o croială foarte bună!", la care don Bosco a replicat : "Eu am deja materialul, nu trebuie decât ca tu să fii croitorul". Acest om a ajuns unul din titanii sfinţilor Sfintei Biserici Romano-Catolice.
Dacă aruncăm o privire de ansamblu în lumea în care trăim vom vedea că de fapt ne-am îndepărtat atât de mult de Dumnezeu încât ajung să-mi dau seama că nu mai ştiu cine sunt. Păcatul a intrat atât de adânc în sufletul nostru încât a devenit o normalitate! Acum este normal pentru copiii noştri să aibă o viaţă dezordonată sexuală şi socială încă de la vârste foarte fragede, este normal să minţim şi să manipulăm prin mass-media, este normal să nedreptăţim prin manevre legale, este normal să furăm prin ridicarea preţurilor, este normal să ameninţăm cu moartea pe cei mai slabi ca noi "să aibă grijă pe stradă", etc. Asta se numeşte adaptare! Asta este societatea Diavolului! Oricine face aşa nu va vedea niciodată pe Dumnezeu, ci sufletul lui va rămâne veşnic în întuneric. Vă daţi seama? Suflete pierdute în vecii vecilor pentru că aleg să facă numai răul până la moarte. Întocmai ca bogatul din pilda lui Lazăr (Luca cap XVI) nu averea l-a băgat în iad, ci felul în care a chibzuit-o. Felul în care, deşi l-a văzut pe Lazăr suferind, a ales să-şi ignore seamănul, acela l-a băgat în iad. Iată cu ce ne alegem dacă suntem zgârciţi, dacă ne naştem "cu talent", cu "averi multe" şi cu multe "haruri". Oare nu ar fi mai bine pentru noi dacă ne-am naşte plini de bube şi de boli ca Lazăr, pe care mulţi dintre noi le considerăm ca ceva rău, şi astfel să ne bucurăm de împărăţia cerurilor? Priviţi-l pe Iisus: El nu avea nici funcţie, nici mâncare, nici neveste, nici case, nici averi şi totuşi a realizat cel mai mare lucru din Univers: să Se jertfească pentru oameni şi să-i mântuiască. Bogatul însă a ajuns în iad şi tare mult ar fi dorit ca măcar Lazăr să-i ostuiască văpaia chinurilor lui cu un deget umezit în apă. Dar prăpastia era prea mare între iad şi rai ca Dumnezeu să trimită pe cineva acolo.Ce, credeţi că NU există rai şi iad? Sunteţi oare chiar atât de proşti? Lăsaţi...aşa a crezut şi bogatul nemilostiv. Probabil că tocmai d-aia a ales să îl ignore pe Lazăr, şi tocmai d-aia a ajuns în locul pe care el nu l-a crezut toată viaţa. Ce bucurie îşi mai fac demonii şi forţele răului că oamenii nu cred în existenţa iadului!! Păi de fapt, tocmai ăsta este dezideratul lui Lucifer: să facă oamenii să creadă că de fapt Lucifer şi îngerii lui nu există în realitate. Oare vă daţi seama de ce vrea el asta? Pentru ca să nu i se descopere planurile şi relele pe care are de gând să le facă şi acela este să piardă cât mai multe suflete, cât mai mulţi oameni care cred în Domnul să îşi piardă pe veci mântuirea! Ce se mai bucură dracii, când văd femeile că se duc la vrăjitoare şi ghicitoare, cum le creşte inima când văd că se ferchezuiesc întocmai ca curvele din vechime, când îşi dau cu rimmel, cu ruj pe buze şi îşi fac ochii negri de fard întocmai cum au Diavolii şi Dracii. Într-o zi când am văzut cât de lungi sunt unghiile unei femei şi erau roşii am crezut pentru moment că văd mâna lui Lucifer.... îşi lasă întocmai copite şi gheare ca fiarele sălbatice. Ce îi mai place diavolului, când femeia umblă cu cracii semeţi şi cu fuste scurte şi cu jartiere fine...doar doar nu i se vede "vulva", doar doar nu "i se sminteşte mintea" bărbatului. Şi bărbatul ce face? Stă cu limba scoasă de un metru, se masturbează, sau mai rău...."o pune de un viol". Şi am zis că o fi generaţia haotică şi cretină postdecembristă, dar nu e aşa...am observat de fapt că elementele Diavoleşti ale curviei sunt învăţate de femei de când sunt mici! Eram deunăzi la Biserică (Romano-Catolică) şi am văzut cum vin femeile...cu nişte fuste mini, cu cracii dezgoliţi întocmai ca curvele de pe site-urile porno, cu tocuri înalte şi ascuţite exact cum are Diavolul încălţări cu ţepi, gheare roşii, părul vopsit în roşu (!) şi cârlionţat, cu pieptul semeţ, cu ţâţele aproape "plesninde" în decolteu vulgar etc... Când am văzut aşa ceva am avut imaginea unei bacante, a unui demon feminin, slujitorul cel mai credincios al Diavolului. Şi apoi, am văzut-o pe Fecioara Maria în apoteoza ei, simplă, cu mâinile împreunate pentru rugăciune, cu capul acoperit, cu ochii lăsaţi în jos. Nu avea nimic special, nici-o frumuseţe, era o fată simplă dar curată şi sfântă, care trăia numai din legea Domnului. Dragii mei, gândiţi-vă foarte bine la ce faceţi cu viaţa voastră şi cu sufletul vostru. Gândiţi-vă că la judecata de apoi, va fi prea târziu ca să mai cerem milă!! Haideţi să ne schimbăm puţin şi să ne putem mântui, să lăsăm răutatea şi zgărcenia, să ne rugăm la domnul Iisus, şi să avem mai multă grijă cu cei care put şi de care ne e scârbă....
Ştiţi de ce femeile poartă tocuri înalte? În discuţiile pe care le-am avut cu oameni culţi, de ştiinţă am conchis la următoarea concluzie: femeile poartă tocuri înalte, pentru ca să li se întărească "bucile" şi să "semnalizeze" "masculii turbaţi" că sunt gata de "împerechere". Această modă a fost luată de la curvele anilor 20, care erau foarte multe şi nu ştiau ce să mai inventeze ca să câştige bani şi ulterior s-a mondializat. Da!! Bordelurile şi casele de "piatră" sunt imensul "laborator" de lucru pentru marii artişti şi creatori de modă. Iată ce ajuns omul: foarte puţin mai presus ca animalul. Dacă aveţi curajul, uitaţi-vă în filmele porno: care sunt mai vine vândute? Acelea în care apar femei cu cizmuliţe cu tocul înalt cu jartiere "finuţe" şi "pufoase", cu gheare roşii şi părul vopsit, etc... Sună grotesc nu? Sună penibil ceea ce scriu, dar este perfect adevărat. Unele femei spun că poartă tocuri pentru că sunt scunde şi ca să aibă glezne frumoase... Vă mărturisesc un singur lucru: cele mai frumoase picioare pe care le-am văzut au fost la acele fete/ femei care poartă încălţări fără toc. Femeile cu toc vor dezvolta în viitor monturi lângă haluce: întocmai ca "copitele" diavolilor, precum erau descrise în vremurile străvechi. Am avut o colegă superbă în facultate, foarte frumoasă şi care nu prea se semeţea ea aşa cu frumuseţile ei. Dar a pus mâna pe ea un păgân şi ea s-a stricat. A început să se dea cu fond de ten şi şi-a distru faţa... acum arată fie ca o consumatoare cronică de droguri intravenoase, fie ca o femeie cu 20 de ani mai bătrână: are tenul îngrozitor de îmbătrânit, cu multe foarte multe riduri. Şi acum trebuie să plătească foarte scump ca să-şi repare faţa, făcându-se din nou bucurie dracilor. Şi bucuria cea mai mare a dracilor este şi pentru cele care îţi fac tatuaje. Este ca şi cum ţi-ai scrie păcatele pe tine... exact cum scriu pe diavoli, ne mărturisesc unii sfinţi.
Mult succes,
Dr. R.I.
sâmbătă, 31 octombrie 2009
DORINŢE ... NEÎMPLINITE
Astăzi aş putea zice mi s-a împlinit o dorinţă care de mult mi-o pusesem spre împlinire şi care acum mi-aş fi dorit să nu se fi împlinit. Iată că de mai multe zile mă tot stresează o gagică, cică e anul I la Medicină, să fac sex cu ea. Nu ştiu dacă este vorba despre o glumă foarte proastă - motiv pentru care ar fi trebuit să apelez la miliţie dar nu aveam bază legală evidentă, probabil hărţuire sexuală - fie este vorba chiar de un caz real, însă înclin să cred că e o glumă foarte proastă, ceea ce îi agravează prognosticul în ochii mei. Oricum am fost şocat de dezinvoltura şi francheţea cu care am fost abordat şi pot zice ... wow!!! cum au ajuns femeile în ziua de astăzi...să umble moarte, fierte după plăcerile "cărnii". Ca să nu mai zic cât de murdar mi s-a vorbit, faptul că am fost profund lezat în adâncul intimităţii şi al libertăţii mele, ar fi trebuit să mă adresez "organelor abilitate"
aşa cum a făcut odinioară un coleg de-al meu la o "glumă nevinovată". Oricum am ales să ignor doritoarea de senzaţii tari, asta după numeroase şi repetate încercări de a o convinge că "sexul" şi "ştromeleagul" întocmai ca "porumbul românesc" nu sunt chiar atuurile mele în efemera-mi existenţă. Probabil că pe vrun neiniţiat în "ale amorului" l-ar fi tentat, însă aş sfătui pe orişicine să aibă mareee grijă pe viitor ce scoate din gură şi cu cine se înhăitează, "să nu pună botu" la orice piţipoancă virtuală ca să nu se trezească victima vrunei infracţiuni cu "tâlc". Chiar şi într-o relaţie cu cine ştie ce damă / domnişoară de familie bună dacă ceva merge prost iar respectiva are intenţii vindicative poţi să ajungi în faţa instanţei cu acuzaţia de hărţuire sexuală. Şi să nu credeţi că nu se poate, că Dvs nu i-aţi făcut nimic...Avocaţii sunt foarte deştepţi!! Şi în afară de asta,
dacă "femeia" este deşteaptă, pune pe hooker-iţe de-ale ei să depună mărturii false şi concordante... numai o minte agilă a judecătorilor poate să discearnă între o eroare judiciară şi o judecată dreaptă. Drept urmare, cariera şi imaginea Dvs ar avea enorm de suferit pentru mulţi ani...
Aşă că... fiţi numai ochi şi urechi!!!Şi puneţi-vă mintea la contribuţie puţin!
Salutare,
Marele "gigălău"